Noi l`am facut! ACCO DESIGN DIVISION
ziare com
referinta in constructii!! sexual explicite way
TREZITI-VA ROMANI !
Minutul Gratuit
primul ziar gratuit de cartier on-line
editia 5/2001-7/05 apare lunea din cand in cand
UNU MAI

DOI MAI, ALTU' MAI...

ZVON

Dintele moale doare rau..


ROOTS

Ca tot omu', am profitat de mini vaanta muncitorului popor roman, si de unu mai am planuit o evadare la tara.
playmate

 


Sfanta coada

Dupa ce a crapat Ceausescu, in primavara lui '90,
motaind toropit intr-un autobuz ce ma hurduca
democratic, am surprins un crampei de dialog intre doi
tataie, compusi din basca, plasa de-un leu, favoriti
stufosi si proteze dentare clantanitoare: "Uite, daca
'nainte vreme mai schimbam si eu o vorba pe la coada,
ba cu vecinu' de la doi, ba cu madam' Zamfirescu,
stand si petrecandu-ne de urat, acu' ce Dumnazeu o sa
facem, ca nici la lapte, nici la carne si nici la
branza nu mai e coada! Unde mai ne-ntalnim noi sa mai
stam la o parola?" - se confesa, plescaind de sub
mustata, vizibil deranjat, unul dintre batranei.
P-atunci dialogul m-a amuzat teribil si am istorisit
intamplarea mai multor prieteni. Care, evident, au ras
si ei. Si apoi am uitat.

Zilele trecute am redescoperit insa farmecul discret
al cozii... Mi-am cumparat o broscuta, la mana a doua
si, prin urmare, a trebuit s-o iau de la "a" la "z"
pentru inmatricularea buburuzei verzi. Teoretic -
nimic mai simplu. Privind modular si legand zonele de
actiune prin sageti grafice, totul parea simplu ca
"buna ziua". RAR - circa financiara - politie. Simplu,
nu?

Da' aparentele insala! Ajuns, cu noaptea-n cap la RAR,
am constatat ca trebuie o programare. Ai programare -
intri; nu ai - ghinion, iti faci si te-ntorci al'data.
Ma rog, mai e si o a treia cale, ceva mai putin
ortodoxa, sa dai doua-trei telefoane, sa te scarpini
in buzunar de niste bani si apoi sa intri bine-mersi,
inaintea muritorilor de rand care si-au facut
programarea cu nu stiu cata vreme inainte. Una peste
alta, dupa o zi de stat intr-un soare indoielnic,
sparcait cu oarece stropi de ploaie, spre orele tarzii
ale dupa-amezii aveam in geanta mult-dorita carte de
identitate a masinii, la vederea careia multi posesori
de Dacii si Oltcituri vechi se intuneca la chip si
ofteaza a amarnica durere.

Incurajat de succesul facil din ajun, am purces spre
circumscriptia financiara de care apartin. Un bun
prilej sa mai vad Gara Obor si sa fac inventarul
gropilor din caldaram. In fata sectiei financiare -
puhoi de oameni care, ca-ntr-o psihoterapie colectiva,
isi spuneau unii altora pasurile, legate de impozitele
prea mari, de fetele care se marita prea devreme ori
de feciorii lor cuminti, da' plini de nenoroc in
dragoste ori la servici.

Am zambit intelegator multimii si m-am strecurat
discret printre magraonii ce flancau usa de la
palatul impozitelor, propunand celor care intrau,
timbre fiscale de zece mii la un avantajos pret de
cins'pe mii... Nu mersi - le-am spus si m-am asezat la
coada, cuminte, pentru a obtine o stampila pe un
formular. Stampila in urma careia evident, urma mai
apoi sa vars impozit dragutului de Stat. Ajung in fata
ghiseului, functionara ma priveste piezis, cu o
uitatura ce mi-a amintit de fosta mea soacra, dupa
care, nazal si croncanit, imi spune ca mai intai de
toate trebuie sa obtin o stampila de la circunscriptia
de care apartine fostul proprietar... Am timp sa mai
rezolv azi problema - intreb plin de inocenta, la
care, dihania impozitatoare imi maraie din vizuina
ghiseului (nu cred ca ma insel, parca avand o oarece
satisfactie in glas) ca, he-he, asta tre' s-o fac
maine de dimineata. Si zdrang, plexiglasul de la
vagauna functionarei a cazut, implacabil ca destinul,
taind orice punte de comunicare.

Ma vad cu fostul proprietar. Ii dau hartia, ii explic
ce stampila trebuie sa mai obtina, omul imi spune ca
nu are prea mult timp la dispozitie si pleaca.
Urmatoarea zi trece destul de relaxat, ma intalnesc
doar cu fostul proprietar, ma bucur la vederea
mult-doritei stampile si astept, plin de serena
pacienta, o noua zi, pentru a ma lua la tranta cu
institutia cea zamislitoare de biruri.

Din nou o dimineata mult prea matinala, cu ore de-a
dreptul proletare si cu o dezgustatoare ploaie
marunta. Acelasi peisaj, poate doar cu protagonisti
diferiti in rolurile de contribuabili. La intrarea in
sediul dijmelor, magraonii titulari de pozitie erau
insa nelipsiti: nu vreti un timbru fiscal? O noua
coada, alte povesti lacrimogene, cu arhetipale
scenarii pline de barbati abandonati ori de femei
inselate. Intr-un tarziu, ma aflu din nou in fata
ferestrei de plexiglas privindu-ma in ochi cu fiara
inghititoare de taxe. Spun din nou povestea, ii intind
hartiile, ii spun de stampila pe cared o vreau iar
femeia ma priveste dispretuitor si ma striveste cu
intrebarea: "Bine, bine, da' timbru de zece mii
aveti?". Evident, nu aveam. Un notariat? A, la
Dimitrov. O posta? Tot p-acolo... Mde... Trebuie sa-mi
calc pe inima, ma duc la un magraon, cumpar timbru de
zece mii cu cin'spe si ma intorc la aspida care, abia
acum, se milostiveste si lasa stampila sa cada peste
formular. O victorie grea, dar meritata.

Si urmeaza ultimul punct din organigrama cea simpla la
privit. Politia. O noua zi in care admir roua zorilor,
plin de nostalgia unui somn dulce care sa se-ncheie la
opt 'jumate. Batut step in fata la Udriste, impreuna
cu alti mosuleti si baieti-de-baieti, veniti care
pentru inmatriculari, care pentru radieri. Se deschid
usile, se intra in sala ce pastreaza mirosuri jilave
ale transpiratiilor de ieri si alaltaieri, se formeaza
cozi. E ora opt. Din nou snoave, de data asta cu
oarece tente tehnico-cavaleresti, pline de eroismul
unor motoare tratate cu Dura-Lube si conduse de
feti-frumosi plini de cunostinte de mecanica. Timpul
se scurge greu, odata cu stropii de sudoare care se
ingramadesc pe frunte, picurand, caraghios, pe nas in
jos.

Spre pranz, am surpriza sa ma pomenesc privind prin
ferastruica ghiseului un functionar, drept in ochi.
"Ce doriti?" Chiar, ce-as putea dori? Eventual o cafea
si-un serbet. Vreau sa inmatriculez o masina (oare
chiar mai vreau? - imi pun filosofic o intrebare
dubitativa, rapid reprimata insa). Mde. Omul ia
hartiile, le priveste plin de veselie, de parc-ar fi
fost vorba de-un banc cu militieni, le jupoaie, le
stampileaza, lipeste peste ele un biletel galben si-mi
zice neutru: "veniti miercuri, dupa numere".

Raman socat. Cum, cu asta chiar s-a terminat?!


Bogdan Iorga

NO WAY


Avem nevoie de conducatori si avem nevoie de drumul nostru.TREZITI-VA ROMANI!


Criss Stanculescu

 

 

 

 

 

 

 

 

Bancul Saptamanii:

Ce ne facem noi tiganii daca vin americanii

 

VREAU SA VAD:

EDITIA 1
EDITIA 2
EDITIA 3
EDITIA 4

Scrie-ne sugestile tale în legătură cu acest ziar si ajută-ne să facem treabă bună... info@acco.ro